Avem un amic care stă undeva, pe Independenței. Din motive de proximitate probabil, și-a dat copilul la „Octav Băncilă”. Nu ne întrebați la ce specializare anume, că asta nu l-am întrebat. Oricum pentru noi viola și violoncelul sunt același lucru și nu facem diferența dintre un tablou în stil stuckist și altul superflat decât cu ghidul lângă noi. Ne-am întrebat însă amicul ce-o să se aleagă de copilul lui în viitor? Ce-o să iasă după ce termină eventual și Universitatea de Arte? Șomer cu diplomă sau muritor de foame? Ei bine, amicul nostru ne-a vorbit juma’ de oră despre ce și cum, încât ne-a pus pe gânduri. La urma urmei, merită să-ți faci din talentul artistic cu care te-ai născut un mod de viață?
Arta ca moștenire
Dacă întrebi un economist în ce merită să-ți bagi banii, te va întreba în ce scop. Dacă vrei să le menții valoarea fără a risca nimic, cumpără aur. Dacă vrei să-i înmulțești rapid, dar cu un risc pe măsură, aruncă-te în specula bursieră. Dacă vrei să lași o moștenire sigură copiilor, investește în artă. Oricât ar părea de ciudat la prima vedere, arta reprezintă una dintre cele mai sigure investiții posibile. Și nu ne referim doar la Michelangelo, Van Gogh sau Picasso. Acum 7 ani, un tablou de Mark Rothko, intitulat „Portocaliu, roșu, galben” a fost scos la licitație de celebra casă Christie’s. N-ați auzit nici de pictor, nici de lucrare, nu-i așa? Pictura constă dintr-un cadru roșu care înconjoară și separă trei benzi orizontale de lățimi diferite, una galbenă și două portocalii. Imaginați-vă trei geamuri colorate, încadrate în tâmplăria lor. Ei bine, tabloul ăsta s-a vândut cu 86,9 milioane de dolari și nici măcar n-a fost cel mai scump scos la licitație în ziua respectivă. Iar exemple asemănătoare se pot da și în cazul altor arte.
Unitate de prestigiu
Firește, nu oricine ajunge să-și vândă arta cu zeci de milioane de dolari. Asta este o chestiune care ține atât de artă, cât și de marketing și, firește, de șansă. Începutul însă constă, fără doar și poate, în cursurile Universității de Arte „George Enescu”. Vorbim despre ea pentru că este universitatea noastră, a ieșenilor, dar și pentru că în lumea ei este o unitate de prestigiu. Este inclusă în categoria „încredere ridicată”. Totodată, este singura instituție de învățământ superior din România inclusă anul trecut în topul QS Global World Ranking pe domeniul „artă și design”.
Specializări
O carieră artistică și-au ales peste 1.000 de tineri, într-unul dintre domeniile de licență ale universității: muzică, arte vizuale și design sau teatru. Cei care au ales muzica au o carieră clară în minte. De aici ieși fie instrumentist la Filarmonică, fie cântăreț la Operă, fie profesor de muzică. Sau chiar compozitor, pentru că există și secția asta. Există și secția de muzică religioasă pentru doritori. Ar mai fi una, secția de dirijat, dar în privința ei avem dubiile noastre de afoni. Cum poți să ieși direct din facultate dirijor? Chiar un dirijor de talia lui Sergiu Celibidache a ținut prima oară bagheta în mână la peste 30 de ani. Până atunci, cântase la pian de la 4 ani, studiase matematica, filosofia și muzica la Iași, apoi la București, Paris și Berlin. Dar mai știi? Poate chiar acum pe băncile universității se află viitorul Ion Baciu sau Gabriel Bebeșelea.
Actor, păpușar, regizor
Pentru secția teatru, iarăși lucrurile sunt clare: actor, păpușar sau regizor. Eventual, critic teatral. Cam același comentariu ca și la secțiunea „dirijori” o avem și pentru specializarea de regizor. Dar, din nou, pe harta artistică a Iașului se află nume precum Cristi Avram, care acum cinci ani, student fiind, putea monta cu succes o piesă grea, „Neînțelegerea” lui Albert Camus. Sau, mai recent, „Sandros” a lui Katalin Thuróczy, o transpunere modernă a „Troienelor” lui Euripide. E genul de piesă pe care e de preferat să o cunoști dinainte, ca să poți digera un teatru antic combinat cu unul absurd, dar de un lirism tragic splendid. La fel, pot exista critici teatrali tineri și extrem de valoroși în același timp.
Statui mobile
V-ați dat seama probabil că dacă ar fi să redevenim studenți și ne-am dedica artelor, am alege secția „Arte vizuale și Design”, nu? Ne place muzica clasică și adorăm teatrul. Dar tot pictura, sculptura și celelalte manifestări statice ale artei ne sunt mai pe gustul nostru. Am spus „statice”? Am cam greșit, pentru că arta cinetică este des întâlnită în ultima vreme. Ați văzut probabil măcar pe Internet sculptura „Bărbat și femeie” din Batumi, Georgia, nu? Două statui în mișcare, care se deplasează în fiecare seară, întrepătrunzându-se până devin un singur trup și despărțindu-se din nou. Sau de pictura lui Bansky care s-a autodistrus anul trecut, după ce abia fusese cumpărată la licitație pentru mai bine de un milion de lire sterline? Avea ascunsă în ramă o mașină de tăiat hârtia. Ideea statuilor mobile ne-a plăcut enorm. Cea a picturii transformate în maculatură n-am prea înțeles-o, dar nu ne putem pune în mintea artistului.
Să fii creativ
Dincolo de tehnică, de cum să-ți plimbi degetele pe clapele pianului, cum să ții dalta în mână sau penelul între degetele, universitatea noastră de arte te învață altceva: cum să fii creativ. Un profan înțelege ceva dintr-o sculptură sau dintr-o bucată muzicală. Un artist învață cum să le îmbine pe amândouă astfel încât profanul să înțeleagă că există și artă multidisciplinară. Te duci la facultate să înveți să faci fotografie de artă și ieși de acolo cu pasiune pentru instalații video combinate cu sculptura. Și poate asta e cel mai frumos la Universitatea de Arte. După decenii întregi în care studentul învăța să fie sau una sau cealaltă, s-a ajuns din nou la artistul multidisciplinar. Universitatea nu mai pregătește Grigorești sau Brâncuși, ci Michelangeli și da Vinci, care pot trece de la o artă la alta și să le îmbine cu aceeași ușurință. V-am vorbit noi o dată de tinerii actori ai Iașului. Când mergeți la teatru, urmăriți jocul unei Petronela Grigorescu sau Ada Lupu. Jocul lor ține mai mult de imagine decât de replici. Pictează teatrul. Cam asta înveți la universitatea de artiști din Iași.