60 de studenți din 7 universități, în concurs la TUIASI

Calcul la rece

Aproximativ 60 de studenți de la șapte universități din România au participat la sfârșitul săptămânii trecute la cea de-a noua ediție a Concursului „Microcontrolere și aplicații – Mihail Konteschweller” 2018, organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI).

Inovații tehnologice
Cele 29 de echipe s-au întrecut în a prezenta inovații tehnologice create exclusiv de către studenți în mai multe domenii cu aplicații medicale, casnice, industriale, automotive sau entertainment. Studenții au creat roboți autonomi care urmăresc orice mișcă în fața lor, un scuter acvatic portabil, diferite aplicații biomedicale, stații meteo care afișează în timp real presiunea atmosferică, umiditatea și temperatura sau dispozitive pentru ajutorarea persoanelor nevăzătoare prin amplasarea unor senzori la nivelul coatelor, genunchilor sau a capului care vibrează din ce în ce mai tare odată cu apropierea de un obstacol. „Partea bună a acestei competiții este aceea că atragem și încurajăm aici două categorii importante – pe de o parte sunt studenții, iar de cealaltă companiile și încercăm de fiecare dată să îi punem față în față. Companiile au tot interesul să vadă studenți bine pregătiți din punct de vedere teoretic și practic, iar faptul că ei sunt pregătiți practic o demonstrează abilitățile dovedite în această competiție. Pe de altă parte, studentul, fie el și din anul I, are tot interesul să arate la ce a lucrat în anul respectiv”, a explicat conf. univ. dr. ing. Cristian Aghion, cadru didactic al ETTI și unul dintre organizatori, alături de academicianul Horia-Nicolai Teodorescu și conf. univ. dr. ing. Marius Zbancioc.

Efortul autodidact
Profesorul a explicat că această competiție este una dintre puținele întreceri studențești care nu au o temă impusă, putându-se înscrie studenți din toți anii universitari care să prezinte proiecte personale, proiecte de diplome sau proiecte de care ar fi interesate unele dintre companiile care au sprijinit inițiativa. „Vedem astfel efortul autodidact al studenților care este mereu surprinzător”, a completat conf. univ. dr. ing. Cristian Aghion. Juriul care a analizat proiectele studenților a fost alcătuit din reprezentanți ai companiilor care au și sponsorizat desfășurarea competiției – Continental, Infineon, Microchip, MobileService, Preh și Veoneer, alături de Ministerul Educației Naționale, dar și de reprezentanți ai centrului academic care a găzduit competiția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *