Biserica Ortodoxă cinsteşte la 15 august Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare numită în popor şi Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, dar mărturii despre existenţa ei nu există decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.
Principala sărbătoare a Sfintei Maria, din 15 august, se numeşte oficial în biserica romano-catolică \”Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria\”, iar în bisericile ortodoxe \”Adormirea Maicii Domnului\”. Recent, biserica anglicană a introdus \”Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria\” la aceeaşi dată. În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate, de Sfânta Maria, manifestări religioase, artistice şi culturale.
La ţară se obişnuieşte ca de Sântămaria Mare să fie angajaţi pândarii în vii şi să fie \”legat\” ciocul păsărilor, pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. De asemenea, se oferă ofrandă din noua poamă. De Sântămaria Mare se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie, şi se culeg flori care se pun la icoana Fecioarei Maria, considerându-se că apoi sunt bune de leac. Între cele două sărbători dedicate Sfintei Maria – 15 august şi 8 septembrie, când se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului – este timpul prielnic semănării grâului.
De la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se redeschide perioada în care se pot face nunţi, încep târgurile şi iarmaroacele de toamnă, dar şi praznicele de pomenire a morţilor. În unele părţi ale Moldovei, ziua de 15 august este considerată \”a morţilor\”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Sfintei Maria, şi la 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, struguri, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor.
În Maramureş, sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradiţiile şi obicieurile de Sfânta Maria Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.
Sursa: cancan.ro